Grigoraș a semnat un contract pe trei ani cu Pandurii

Redactor:
Bitescu Wili
Grigoraș a semnat un contract pe trei ani cu Pandurii
  • Publicat:
  • Actualizat:

Noul antrenor al echipei Pandurii, Petre Grigoraș, a semnat,
marți, un contract pe trei ani cu formația gorjeană chiar în
conferința de presă în care a fost prezentat oficial.

„Am semnat pe trei ani, așa cum a dorit conducerea
clubului”
, a spus Grigoraș imediat după semnare
contractului.

El a precizat că dacă nu va avea rezultate va pleca printr-o
înțelegere amiabilă cu conducerea, pentru că nu vrea clauze de
reziliere: „Nu știu dacă un contract pe trei ani dă o
siguranță în plus pentru mine sau pentru conducerea clubului, dar
eu am discutat cu președintele Condescu despre punctul meu de
vedere cu care a fost de acord. E un gest de demnitate, nu de
lașitate. Putem semna un contract și pe 20 de ani, dar atât timp
cât rezultatele echipei vor întârzia să apară, atât timp cât jocul
echipei nu va crește, atât timp cât nu vom acumula puncte și nu vom
avea o evoluție ascendentă, cred că aceste documente se pot anula
de comun acord printr-o strângere de mână și rămânerea ca vechi
cunoștințe și prieteni. Mi se pare logic și demn. Altcineva poate
are un alt punct de vedere, dar nu mă interesează. Eu am spus de la
început că încerc, e o șansă de a demonstra că nu am avut rezultate
întâmplătoare”
.

Petre Grigoraș a mai spus că dacă echipa nu va avea rezultatele
așteptate va pleca singur de la Pandurii: „Am experiență,
peste 200 de meciuri de Liga I, care sper să mă ajute în acest scop
al redresării echipei. Atunci când voi constata că nu am reușit mai
mult decât au reușit predecesorii mei, nu o să mă prevalez de o
hârtie sau de o semnătură și voi încerca să ajung cu conducerea la
un consens prin care să ajutăm acest club și echipa să depășească
momentele grele. Dar sper să nu fie nevoie, abia m-am instalat și
vorbesc de lucruri care sper să nu se întâmple în viitorul
apropiat
„, a precizat el.

Marți după-amiază, antrenorul Petre Grigoraș va susține primul
antrenament cu Pandurii.

Tehnicianul Ionuț Badea a fost demis, sâmbătă, de la Pandurii Târgu
Jiu, după ce echipa fusese învinsă, cu o zi înainte, de Astra, la
Ploiești, scor 2-0, în etapa a X-a Ligii I. Badea a venit la
Pandurii înaintea începerii campionatului, împreună cu lotul de
jucători al Internațional Curtea de Argeș, după ce formația
gorjeană, retrogradată la sfârșitul sezonului trecut, a preluat
locul în Liga I al echipei argeșene.

După zece etape, echipa din Târgu Jiu ocupă ultimul loc în
clasamentul Ligii I, cu 6 puncte, patru mai puține decât formația
Gloria Bistrița, aflată pe poziția a 14-a, prima care asigură
prezența în prima divizie.

Sursa: Mediafax

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Mihaela Botezatu a răbufnit la nici o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană: „Eu nu am greșit cu nimic nimănui și…” Ce fac copiii regretatului afacerist
Mihaela Botezatu a răbufnit la nici o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană: „Eu nu am greșit cu nimic…
În weekend se joacă din nou ”România – Kosovo”! Cum au numit kosovarii echipa din țara noastră
În weekend se joacă din nou ”România – Kosovo”! Cum au numit kosovarii echipa din țara noastră
IMAGINI CUTREMURĂTOARE de la înmormântarea Andreei Cuciuc! Lacrimi de jale și piese interpretate de adolescentă au răsunat în curtea cimitirului, înainte ca sicriul să fie coborât în groapă
IMAGINI CUTREMURĂTOARE de la înmormântarea Andreei Cuciuc! Lacrimi de jale și piese interpretate de adolescentă au răsunat în curtea cimitirului,…
Jurnalista din Kosovo a răbufnit la adresa românilor: „Puteți să vă opriți?”
Jurnalista din Kosovo a răbufnit la adresa românilor: „Puteți să vă opriți?”
Raportul arbitrului poate fi crucial în deznodământul meciului România - Kosovo
Raportul arbitrului poate fi crucial în deznodământul meciului România - Kosovo
Mesajul afişat de ultraşii kosovari, încă din primul minut al meciului cu Lituania din Nations League
Mesajul afişat de ultraşii kosovari, încă din primul minut al meciului cu Lituania din Nations League
1.800 de lei ÎN PLUS la pensie, în decembrie 2024, pentru 400.000 de pensionari din România
1.800 de lei ÎN PLUS la pensie, în decembrie 2024, pentru 400.000 de pensionari din România
Bahmuțeanu și Dumitru Dragomir, circ în direct. Și-au aruncat cuvinte grele: Ești misogin, prost și îngâmfat / Hai sictir, javră!
Bahmuțeanu și Dumitru Dragomir, circ în direct. Și-au aruncat cuvinte grele: Ești misogin, prost și îngâmfat / Hai sictir, javră!
BANCUL ZILEI. Bulă o întreabă pe Bubulina: – Ce ai pregătit pentru astăzi?
BANCUL ZILEI. Bulă o întreabă pe Bubulina: – Ce ai pregătit pentru astăzi?
Cine este tatăl adolescentului de 15 ani care a ieşit cu Lamborghiniul pe străzi
Cine este tatăl adolescentului de 15 ani care a ieşit cu Lamborghiniul pe străzi
Alimentul MINUNE cu beneficii DUBLE! Protejează creierul și scade colesterolul
Alimentul MINUNE cu beneficii DUBLE! Protejează creierul și scade colesterolul
Datoria uriaşă pe care o plăteşte mama lui Cristi Borcea! Milionarul care a ieşit din afacerea plănuită în Bucureşti
Datoria uriaşă pe care o plăteşte mama lui Cristi Borcea! Milionarul care a ieşit din afacerea plănuită în Bucureşti
Divorț surprinzător în showbiz! Vedeta pe care ai văzut-o la PRO TV într-un serial celebrul a rămas fără jumătate
Divorț surprinzător în showbiz! Vedeta pe care ai văzut-o la PRO TV într-un serial celebrul a rămas fără jumătate
Marea legendă a muzicii a murit. Oamenii l-au iubit. A fost un monstru sacru
Marea legendă a muzicii a murit. Oamenii l-au iubit. A fost un monstru sacru
Imagini șocante cu părinții Andreei Cuciuc, din timpul slujbei de înmormântare! Artistul, cu mâinile pe sicriul fiicei sale, abia se mai ține pe picioare
Imagini șocante cu părinții Andreei Cuciuc, din timpul slujbei de înmormântare! Artistul, cu mâinile pe sicriul fiicei sale, abia se…
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
Jannik Sinner câştigă Turneul Campionilor cu victoria în Finala ATP în faţa lui Taylor Fritz
Jannik Sinner câştigă Turneul Campionilor cu victoria în Finala ATP în faţa lui Taylor Fritz
La câți km speli motorul diesel pe interior? Ce probleme pot apărea după
La câți km speli motorul diesel pe interior? Ce probleme pot apărea după
De ce întârzie UEFA verdictul în cazul meciului România- Kosovo. Când ar putea veni decizia
De ce întârzie UEFA verdictul în cazul meciului România- Kosovo. Când ar putea veni decizia
×